Schizofrenia este o afecţiune psihică ce debutează de regulă la vârsta pubertăţii. Schizofrenia este o stare în care persoană afectată are halucinaţii, credinţe bizare şi comportament neobişnuit. Schizofrenul pierde progresiv contactul cu realitatea şi îşi creează propria sa lume, are simptome negative, acestea ducând la izolare socială iar valorile şi realitatea înconjurătoare fiind mai mult sau mai puţin distorsionate. Dacă mediul în care se consumă afecțiunea este propice, evoluţia sa va fi mai bună.

Frecvența psihozelor schizofrenice este de 0,5 – 1 %, cu o rată a incidenței anuale de cca. 0,05 %. Probabilitatea ca o persoana să se îmbolnăvească de schizofrenie în cursul vieții este în medie de cca. 1 %. Mai mult de jumătate din îmbolnăviri se produc între pubertate și vârsta de 30 de ani, ambivalența unor comportamente învățate în copilărie duce la „ruperea” personalității, ce face posibilă instalarea bolii.

Psihologul clinician utilizează ca instrumente de psihodiagnostic interviul şi observaţia psihiatrică, interviul psihologic, scale clinice de urmărire a simptomelor cât și analiza psihodinamică a mecanismelor de apărare utilizate și urmărirea în dinamică a acestora.

Ședinţele de psihoterapie individuală și de grup, meloterapia cât și art-terapia duc în timp la ameliorarea afecţiunii cât şi realizarea obţinerii unui echilibrului dezirabil în viaţa de zi cu zi. Exprimarea liberă a stării de bine şi menţinerea unui tonus ridicat, conduc către un rezultat favorabil în afecţiunea pacienţilor.

În urma intervenţiilor psihoterapeutice, recuperarea şi reintegrarea în societate s-au produs destul de rapid, ceea ce conduce la un rezultat favorabil în managementul afecţiunii pe termen lung, pacienţii bucurându-se de un bun suport familiar iar accesul la şedinţele de psihoterapie s-au dovedit eficiente în tratarea schizofreniei.