Anxietatea este unul dintre cele mai generale simptome întâlnite în cadrul tulburărilor psihice, fiind strâns legată de stres şi asociata frecvent cu depresia.

Tulburarea de anxietate generalizată, ca frecvenţă, este a doua tulburare psihică, după depresie, aproximativ 5% din populaţia globului suferind de această tulburare.

Anxietatea se caracterizează prin hipervigilentă ce induce creşterea nivelului activării fiziologice, făcându-ne mai conştienţi de valenţa negativă a stimulilor ambientali.

Anxietatea produce suferinţe marcante în arii funcţionale importante : activitate sociala, muncă. În mod frecvent există trei aspecte principale ale tulburării: îngrijorare şi nelinişte greu de controlat, tonus muscular crescut (cefalee, agitaţie) şi hiperactivitate vegetativă (simptome gastro-intestinale şi cardiovasculare).

Persoanele suferind de tulburări anxioase conştientizează că frica lor este iratională şi luptă împotriva ei, dar nu o pot invinge.

In cazul depresiei clinice anxioase, pe lângă intervenţia psihiatrică-medicamentoasă se procedează şi la abordarea psihoterapeutică de intervenţie în vederea diminuării duratei şi intensităţii simptomelor, schimbărilor de pattern, precum şi identificarea resurselor clientului necesare schimbării.

Există trei mai categorii de intervenţii şi anume: intervenţii care au la baza schimbarea modului de percepere a problemei;  intervenţii de tipul schimbării de pattern şi  intervenţii de tip metaforic şi/sau orientate pe soluţie.

Aceste tehnici pot fi adaptate în funcţie de personalitatea clienţilor, a obiectivelor terapeutice, a timpului disponibil şi, bineinţeles în funcţie de preferinţele şi stilul psihoterapeutului.