Subsemnatul B.I. din B prin prezenta vă aduc la cunoștință aspectele constatate de mine pe parcursul a 18 ani de când frecventez, ca pacient, Sanatoriul de Nevroze Predeal.
Din punct de vedere al dotărilor materiale s-au făcut progrese substanțiale, s-a schimbat mobilierul, cazarmamentul, instalațiile de apă și căldură etc… Într-un cuvânt, confortul este comparabil cu al unui hotel privat din străinatate.
Aparatura pentru tratament este modernă și folosită la întreaga capacitate, de personal calificat și conștiincios. Tratamentul medicamentos, de asemenea, este suficient (cantitativ), folosindu-se medicamente de ultimă generație și nu în ultimul rând, calitatea personalului medical, care este ireproșabilă și care depune toate eforturile pentru a ne crea o stare de bine.
Cred că pot descrie o zi din viața noastră, petrecută aici.
Începând cu zâmbetul și „cum ați dormit azi noapte” al femeii care se ocupa cu curățenia și continuând cu servirea mesei într-o sală de mese spațioasă, curată, modernă și cu mâncare bine pregătită și suficientă.
Urmează ora de gimnastică, coordonată de un adevarat profesionist, cu ani de experiență și dăruire.
La primirea tratamentului ești întâmpinat cu același zâmbet și cu o vorbă bună, de asistentul de serviciu. Procedurile de tratament, fizioterapia, sunt un deliciu – profesionalism, daruire și o vorba de duh, spuse de asistenta care de ani de zile ne tratează și ne cunoaște personal.
Orele petrecute la psihoterapia de grup sau cea individuală sunt cu nerabdare așteptate și își ating scopul.
Medicii care ne ascultă cu atenție și ne prescriu toate tratamentele sunt deosebiți.
Poate nu am reușit să cuprind toate aspectele pozitive, deoarece negative nu am întâlnit.
Într-o singură frază: este un sanatoriu TOTAL transformat în bine, unde noi, cei suferinzi venim cu drag, având adevarate legături de prietenie cu personalul medical și cu ceilalți colegi.
Este un exemplu de urmat pentru toate spitalele din România.
Sincere felicitări și mulțumiri întregului personal medical, auxiliar, celor care conduc această unitate, care este într-o continuă ascensiune, spre binele nostru.

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de utilizare. Mai multe detalii gasiti pe pagina Politica de confidentialitate si Utilizare cookies. Pentru a accepta cookie-urile de pe acest site, apasati pe butonul "Sunt de acord" sau continuati navigarea pe site.