Sanatoriul de Nevroze Predeal este o unitate sanitară publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătății și are ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale în secțiile cu paturi, potrivit structurii organizatorice stabilite de Ministerul Sănatății.
SANATORIUL DE NEVROZE PREDEAL ESTE SINGURA UNITATE DE ACEST PROFIL DIN ȚARĂ, CU CONDIȚII DE CAZARE ȘI MASĂ DE TIP HOTELIER, AMPLASAT ÎNTR-O ZONĂ GEOCLIMATERICĂ DE EXCEPȚIE, CU CLIMĂ SUBALPINĂ.
ISTORIC
Sanatoriul “BUCEGI” – Predeal a fost înființat de 3 medici care au luat hotărârea de a-l construi pentru ca să aibă un loc unde sa îngrijească bolnavii. Pentru îndeplinirea acestui plan, cei 3 medici: Dr. Câmpeanu Liviu, Dr. Teodoreanu Haralambie și Dr. Popper Maximilian au cumpărat terenul pe care este actualmente clădit sanatoriul.
Cumpărarea terenului a fost transcrisă în registrul la nr. 4805, 4807 și 4808 la grefa Tribunalului Prahova, secția notariat, în ziua de 24 mai 1934. Lucrările de construire a sanatoriului au început imediat după cumpărarea terenului și au durat până la începutul lunii Decembrie 1934. Primul pacient intrat în sanatoriu este înregistrat la data de 11 decembrie 1934. Alimentarea sanatoriului cu apa s-a realizat prin captarea izvoarelor, situate la distanta de 550 m de sanatoriu. Alimentarea cu energie electrica se face de la Câmpina prin Primaria Orașului Predeal.
Sanatoriul are instalație de încalzire centrală, care funcționează începând cu anul 1946 pe gaz metan.
La data de 2 noiembrie 1948, prin decretul prezidențial de naționalizare, nr. 302/1948, sanatoriul a trecut în proprietatea Ministerului Sănătătii.
Amplasat pe șoseaua ce unește stațiunea Predeal de orașul Râșnov, la o distanță de 5 km de centrul orașului Predeal și la 3 km de stațiunea Pârâul Rece, Sanatoriul de Nevroze Predeal a fost înființat în baza Ordinului Ministerului Sănătății si Prevederilor Sociale nr.836/1967 – începând cu data de 01 septembrie 1967, ca și unitate izolată, cu o capacitate de 130 de paturi, prin preluarea activului și pasivului fostului Sanatoriu Climateric de Nevroze – Săvârșin.
Începând cu data de 01 mai 1975, în baza Ordinului Ministerului Sănătății nr.158/1975 – Sanatoriul Climateric de Nevroze Predeal devine baza clinică de cercetare si de învatamant a Institutului de Neurologie și Psihiatrie și respectiv a Clinicii de Psihiatrie I.M.F. București.
Este singura unitate medicală de profil aflată în subordinea directă a Ministerului Sănătății, de monospecialitate, având ca obiect de activitate “recuperarea afecțiunilor psihice marginale (nevroze)”.
” BALAMUCUL VISELOR FRUMOASE” de Ioan Șerbănescu
“Când – hingherit de stress, depresie sau alte bube-n cap ce te trag înapoi – medicul îți recomandă o cură la Sanatoriul de Nevroze Predeal, rămâi puțin interzis și împăcat cu gândul că, pe antetul biletului de externare, nu va scrie “Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca”. Dacă mai ai și ghinionul ca, făcând autostopul între gară și sanatoriu, să spui șoferului unde vrei sa te ducă, vei vedea cum mâinile acestuia transpiră pe volan, privirea-i rămâne fixă pe parbriz și – fără să îți mai răspundă la vreo întrebare – te debarcă în fața stabilimentului medical, refuzând onorariul și demarând în trombă. Sunt circumstanțe ce îți dau dreptul să te întrebi dacă, odată internat, cămașa de forță va fi din postav sau bumbac, iar confortul saltelei comune ce îl vei savura într-o cameră de supraveghere, va fi împărțit cu schizofrenici, paranoici sau oligofreni coprofili.
Momentul internării îți tulbură contrastant echilibrul psihic afectat de drumul făcut la braț cu pesimismul. Amabilitatea și profesionalismul personalului medical și administrativ din locul nemaiîntâlnit, situat pe Valea Râșnoavei, confortul spațiilor de cazare (ce bate de departe sute de pseudo-pensiuni) și – nu în ultimul rând – prețurile reprezintă doar un fir al generatorului menit a-ți încărca bateriile psihico-fizice.
Contactul cu una dintre camerele îngrijite, dotate cu frigider, televizor și duș, te face să-ți freci bine ochii privind factura, chiar dacă ești ferit de afecțiuni oftalmologice. “Nu e glumă, e adevarul gol-golut!” , suna cândva o reclama perimata. Nici la sanatoriul din Predeal prețurile nu se țin de șotii; o zi petrecuta acolo (incluzând consultații, cazare, trei mese, fizioterapie, psihoterapie, gimnastica asistata și – la nevoie – tratament gratuit) costă cât două pachete de țigări!
Cel mai important și eficace serviciu făcut indirect, dar voluntar, vizitatorilor este deschiderea acestora întru comunicare și socializare. Îsi găsesc acolo refugiu temporar muncitori, ingineri, profesori, judecători, polițiști, cofetari sau pensionari de toate vârstele, veniți din toată țara. Mulți dintre ei, veterani ai acestui spațiu accesibil, se refugiaza si de câte două ori pe an (unii, de mai bine de un deceniu) în insula ruptă de poluarea fizică si morală a urbanului și rurarului infect-cotidian. Cu toții redescoperă socializarea, comunicarea deschisa și prietenia. La ședințele de psihoterapie, la masă, în timpul drumețiilor, meciurilor de ping-pong sau a flirturilor. Nu auzi pe nimeni certându-se, iar atmosfera e “apăsată” doar de aerul tare, ozonat. Uiți timp de 15-30 de zile (perioada minima-maximă de ședere opțională) că ești părtaș la amalgamul social din România. Dacă, după plecare, vei doza cu întelepciune ce ai acumulat, vei fi alt om, pentru multă vreme.
Ar fi greu și neloial sa încerci o ierarhie a profesioniștilor dedicați Sanatoriului care, între cele cateva clădiri curate și cochete, situate la 4 km de Predeal, gestionează un spațiu unic la nivel național, ferit de stress, depresie, singurătate și monotonie.”
| La Predeal, la Predeal Printre brazi, între munți, E un loc destinat Descrețirii de frunți. | În mirific peisaj Sub un clopot de cer Indivizi diferiți Viețuiesc pasager. | Sunt și veseli și triști, Dezinvolți sau timizi, Ei privesc uneori Viața-n alte oglinzi. | Vrând să-l uite pe ieri Nu le e prea ușor În vârtejul lui azi Amintirile-i dor. | Se întorc an de an Ca și păsări migrând, Optimism și speranță Le e singurul gând. | Niște oameni și ei, Și mai răi și mai buni, Dar ce mare păcat – Lumea-i crede nebuni! |